LA PENSIUNEA SOFIA

admin
By admin

POATE CEA MAI BUNĂ CIORBĂ DE BURTĂ DIN TIMIŞOARA

Pot să spun, cu mâna pe suflet, că cea mai bună ciorbă de burtă pe care am mâncat-o vreo dată a fost cea de la Pensiunea Sofia, din Timişoara. Poate că sunt subiectivă, pentru că se ştie că „gusturile nu se discută“, dar este foarte posibil ca aceasta să fie totuşi cea mai bună ciorbă de burtă din reşedinţa judeţului Timiş.

Fără a avea un restaurant propriu zis, ci  această pensiune micuţă şi cochetă, aflată la doar o aruncătură de băţ de centru oraşului, se poate lăuda cu o bucătărie de milioane pentru clienţii cazaţi. Şi asta nu e tot. Ambianţa locului este una cu adevărat deosebită – o terasă umbroasă, cu flori şi zeci de aranjamente migălite cu grijă, feţe de masă imaculate, o atmosferă de „hotel boutique“, toate dublate de servire caldă, ca de familie.

TOCĂNIŢA DE PORC LA CEAUN, CU CASTRAVEŢI DE SEZON, ACRIŢI LA SOARE, ÎN GRĂDINĂ, E UN ADEVĂRAT RĂSFĂŢ CULINAR.

ÎN BUCĂTĂRIA PENSIUNII SOFIA SE PREPARĂ ZACUSCĂ DE CASĂ, CONSERVE DE LEGUME DE TOT FELUL. TOT AICI SE PREPARĂ GEMURI ŞI DULCEŢURI DELICIOASE PENTRU MICUL DEJUN SAU PENTRU INEGALABILELE CLĂTITE PREPARATE DE CHEF ERIKA.

PENTRU CA EXPERIENŢA CULINARĂ SĂ FIE COMPLETĂ, MEZELURILE SUNT DIN DE CASĂ, DIN PRODUCŢIE PROPRIE, IAR BRÂNZETURILE SERVITE PROVIN DE LA PRODUCĂTORI LOCALI.

Valentina Briciu lucrează de-o viaţă în domeniul HoReCa. A deschis Pensiunea Sofia la 14 noiembrie 2006 şi i-a dat numele fiicei sale. Îşi aşteaptă clienţii ca pe oaspeţi veniţi în propria casă. Totul, de la condiţiile de cazare şi până la fiecare farfurie cu mâncare trece prin filtrul său riguros, iar fiecare persoană care îi trece pragul este tratată cu cea mai mare atenţie. Chef în bucătăria pensiunii este Erika, bucătar talentat şi pasionat, care se află aici încă de la deschidere.

Preparatele sale au alură de fine dining, dar gustul este cel „de acasă“, al unor mâncăruri făcute din suflet. Spune că, de fapt, asta este adevărata magie din bucătărie.

Deşi Erika a dovedit cu prisosinţă că îşi merită statutul de chef, Valentina este cea care dă nota finală a preparatelor, după gustul său care, se pare, nu a dat niciodată greş. Principiul său este că nu poate oferi niciodată clienţilor un preparat pe care ea nu ar putea să-l mănânce.

Share This Article